Voluntarul Lunii Februarie – Eliza Cozma

Luna februarie s-a încheiat și cu ea am ales un nou voluntar, care s-a remarcat exemplar în această lună în filiala LSRS Germania. Vrem să v-o prezentăm pe Eliza Cozma, consilierul nostru în Departamentul Comunicare.

 

  1. 2-funFactsSpune-ne mai multe despre tine.

Urmez studiile de masterat la University of Stuttgart, în domeniul informaticii (Computer Science), fiind în semestrul al treilea. În România, am fost studentă la Facultatea de Automatică și Calculatoare, din cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași. Până la plecarea pe meleaguri străine, ”mi-am trăit traiul și-am mâncat mălaiul’ în frumoasa Moldova, în Iași. Sunt o persoană optimistă, care mereu încearcă să vadă partea bună a lucrurilor și a oamenilor. Sufletul mi-e copil încă și tare aș mai juca iar ața afară. Aș pleca și mâine să văd lumea, să fac din călătorie destinație, dar tot găsesc pretexte să mai stau. Cumva, sunt și o fire pragmatică.

  1. Experiența LSRS ! Cu ce te ocupi și în ce proiecte te-ai implicat?

M-am alăturat echipei LSRS în noiembrie 2016, pentru că îmi doream să fac altceva, ceva pentru mine, pentru sufletul meu. Sunt consilier de comunicare în cadrul LSRS Germania și mă ocup de promovarea filialei și a proiectelor pe care le derulăm și de formularea mesajelor informative. Când este nevoie, mă implic și în programul de mentorat derulat de LSRS, pentru că știu ce înseamnă să îți dorești să studiezi în străinătate, dar să te simți copleșit de situație și neajutorat. M-am implicat activ în conceperea și derularea campaniei ”Dăruiește o floare din partea ta și a LSRS azi, de 8 Martie” și în crearea proiectului ”Ce înseamnă să fii student român în străinătate?”, care va începe curând – stați cu ochii pe pagina de Facebook a LSRS Germania, pentru a participa și voi!

  1. Ce îți place în LSRS?

LSRS ne aduce pe noi, studenții români din străinătate, mai aproape. Unii de ceilalți, prin întâlniri, team-building-uri, galele LSRS. De casă, de țară, prin toate evenimentele culturale pe care le organizăm, prin proiectele de promovare a României și a tradițiilor noastre și nu numai (proiectul LSRS ”Hai acasă!”). Asta îmi place la LSRS, că totul e mai aproape.

  1. Cât timp aloci săptămânal voluntariatului LSRS?

Niciodată nu m-am gândit la cât timp aloc voluntariatului din cadrul LSRS, pentru că niciodată nu mi-am pus problema de timp. Când faci un lucru cu și din drag, timp există sau se găsește. Dar pentru ca alți studenți doritori să devină voluntari LSRS să-și facă o idee despre cât timp ”necesită” o astfel de activitate – mă gândesc… – 2-3 ore săptămânal.

  1. Ai fost ales Voluntarul lunii în filiala ta, ce înseamnă aceasta pentru tine?

O surpriză frumoasă, pentru care sunt recunoscătoare (chiar nu mă așteptam!), un imbold, să inițiez și să particip la și mai multe proiecte marca LSRS, o garanție a faptului că implicarea nu trece neobservată. Mulțumesc pentru nominalizare!

  1. Un gând pentru voluntarii LSRS.

Felicitări pentru ceea ce faceți și la mai multe reușite! Sper să aveți mereu parte de clipe la care să puteți striga ”Clipă, stai, ești atâta de frumoasă!”.

P.S.: Să nu uitați de proiectul LSRS Germania ”Ce înseamnă să fii student român în străinătate?”. Pregătiți-vă răspunsurile, acuși începe. Ne vedem pe drum!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *