December 12, 2011

De vorbă cu Silviu

Alexandra: Silviu, spune-ne pentru început cum ai auzit de LSRS?

Silviu: Am auzit de LSRS prin 2009 citind presa din România din mediul on-line. Liga fusese fondată cu un an înainte și mi s-a părut o idee interesantă. Analog Ligii, la o scală mai mică, păstrez încă și astăzi legătura cu acei studenți interesați de studiul în Germania prin intermediul domnului profesor Buraga, îndrumatorul meu de licență de la Facultatea de Informatică din Iași. Am devenit membru LSRS înscriindu-mă pe www.lsrs.ro cu datele de contact. Apoi a mai trecut ceva vreme până când am aflat și de LSRS Germania, membru al cărei filiale sunt din 2011.

Alexandra: Ce îți dorești de la LSRS?

Silviu: Îmi doresc ca voluntariatul să rămână… voluntar în adevăratul sens al cuvântului. Voluntariatul nu înseamnă doar să dai de înțeles că ești dornic să faci ceva și să spui ”da, facem”. Să fii voluntar numai cu numele, pentru că ”dă bine la CV” nu înseamnă nimic.  E o atitudine cu care nu m-am împăcat și nu mă voi împăca niciodată și mi-aș dori să nu se întâmple asta și în LSRS. Voluntari sunt toți cei care își iau responsabilitățile în serios, respectă termenele limită și își duc sarcinile la bun sfârșit fără a avea vreun interes sau beneficiu material.

Alexandra: Știm că multora le e dor de “acasă”, de România. Ție cât de dor îți este de România și în ce măsură poți spune despre Germania că îți este “casă”?

Silviu: Dorul e un sentiment ciudat… Pe care eu îl trăiesc în valuri. În 2005 am venit in Germania cu Gianina, actuala mea soție. În primii doi ani mergeam acasă cam de două ori pe an. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat. Era frumos acasă în primele zile, după care am observat cât de mult mă deranjează detalii aparent nesemnificative. De exemplu, a trebuit o dată să merg să îmi schimb pașaportul. Deși era în timpul programului, am fost nevoit să aștept o oră pentru că persoana responsabilă nu se afla acolo.  Faptul că la semafor (și nu numai) se înghesuie în fața ta alți participanți la trafic… Și alte mărunțișuri asemănătoare mai diminuează dorul, lucru care a contribuit ca și Germania să devină ”casa” mea. A fost destul de greu să-i explic mamei acest sentiment. Mi-e drag să vin acasă, însă din păcate niciodată experiența asta nu se termină la fel de bine cum începe. România îmi place foarte mult, e țara care mi-a construit un alt univers. Pe de altă parte m-am integrat destul de ușor și bine în Germania. România m-a învățat să am întotdeauna pregătite trei planuri, planul A și două planuri de rezervă, în timp ce germanii au unul singur care trebuie neapărat să meargă. Deseori mă întreabă prieteni, rude, cunoștințe ce o să fac în viitor. Răspunsul meu este mereu același: ”Nu știu”. Sincer, probabil o să am toată viața ”două case”. Atât Germania, cât și România sunt pentru mine ”acasă”.

Alexandra: Care e mâncarea românească căreia îi duci lipsa cel mai tare?

Silviu: Pe locul 1 e răcitura… Iar pe locul 2, sarmalele.

Alexandra: Există vreo tradiție specific românească pe care ai păstrat-o, chiar dacă te afli de câțiva ani de zile în străinătate? (cum ar fi Dragobetele, să pui grâu la încolțit de Sfântul Andrei etc.)

Silviu: În afară de sărbătorirea zilei numelui, care este, de fapt, mai mult o tradiție religioasă, nu pot spune că am respectat vreo altă cutumă.

Alexandra: Exceptând faptul că faci parte din LSRG, cât de important este pentru tine contactul cu alte grupuri de români?

Silviu: Grupul meu de prieteni e un grup heterogen: am și prieteni români și prieteni germani și îmi face mereu plăcere să interacționez cu tot felul de oameni, nu neapărat români.

Alexandra: Există vreun oraș din Germania care-ți aduce aminte de România?

Silviu: Deși mă aflu de câțiva ani în Germania, nu am avut ocazia să vizitez chiar atât de multe orașe. Tot ce-ți pot spune este că Brașovul și Sibiul îmi aduc aminte de Germania, în special prin stilul lor arhitectural, dacă întrebarea ta poate fi privită și așa.

Alexandra: De când trăiești în Germania s-a schimbat viziunea ta asupra României?

Silviu: E greu de spus. Cred că da. Cred că am învățat să apreciez România mai mult de când sunt plecat. România este o țară cu un potențial enorm. Din punct de vedere al învațamantului, deși universitățile de top le gasim în vest, la universitățile tehnice din America de exemplu, aproape 50% dintre cadrele didactice sunt străini. În Germania, procentul nu este la fel de mare, dar merge în aceeași direcție. În România cred ca încă exista setea de cunoaștere în rândul elevilor și studenților. Avem mai mulți studenți pe domeniile tehnice decât se obișnuiește în vestul Europei. Dacă și calitatea cursurilor ar fi asemănătoare… Cred că viitorul României este unul de bun augur și pe plan economic. Chiar dacă deocamdată exportăm mai mult materie primă, sunt de părere că, odată ce educația și cercetarea vor fi economic mai puternic stimulate, rezultatele nu vor întâzia să apară: cu personal bine calificat vom putea exporta mai multe produse finite și servicii, ceea ce ar duce la un salt economic semnificativ. Sunt sigur că totul va evolua bine în timp.

Alexandra: Ai vreo melodie românească preferată?

Silviu: Am ascultat un timp cu plăcere Vama Veche. În rest ascult cam orice, și ce-i mai nou și ce-i mai vechi.

Alexandra: Urmărești vreodată posturi TV românești cu emisie internațională? Sau preferi să citești presa din domeniul on-line?

Silviu: Prefer presa on-line. Citesc de obicei articolele de pe Hotnews.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *